Dragostea e dintr-o stea rară, căci ea vine si coboară,
Fie că-o astepti de ea nu stii jale si durere,
Nu te-ntreabă si-ți oferă,multă patimă si putere.

Cât de mare este ea, că nu-i știi nici marginea,
că te invie si răsare unde numai inima e mare,
Ascultând secvențe rare ea îți este ca o floare,
dintre toate soiurile lumii adunate pe petale.

De la inceput cuvânt tu o sufli prin vânt,prin cânt,
Nici cuvinte nu-i poți spune nelasând pe nimeni fără urme.

Când vine ea ca și plecat și timpul țil-a răspicat,
in pânza rară albastră care tu o intelegi valoare.
O aperi cu săbii și foc ca să-i faci mai mare loc,
in libertatea infinită mare să o stii căci ai sare.

Preasărată si-ndulcită acră amară, odată ea iute tare,
fiind ca găsirea rară, nu te lasă fara suflare.

Așa vine ea la noi, la ce-i blânzi si la cei moi,
așteptând-o odinioară , ți se arată pe piatră rară.
Acel dar din nevăzduh,dându-i ințeles,ea nu s-a dus,
ea a fost si ea există dându-ți viață fără risipă.

Bucuria-i a noastră mare căci te inzestrează ea,fără să-i pui condiția,
nu te roagă, nu te pune, să-i fii tu un rob anume,
și nu-i dai cu nici un nume, nici măsura in de o vei gasi,
numai așa o poți opri.