amurgul
golit de idei
precum o candelă uitată la căpătâiul unui trup
jefuit de ultima speranță
ucisă și ea
pe treptele lumii
tace...
doi oameni rătăciți în ruina unui gând
gonesc la margine de viață
privesc la ei și le vorbesc
în șoapta îngândurată a ultimului cuvânt rostit
raze de foc ard cumplit
trupul, sângele și gândul
unul întinde mâna temător, spre celălalt, ușor
în ochii lui o lacrimă plânge
se scurge încet pe obrazul uscat de gânduri
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări
ce tristă e noaptea
în care durerea a ucis zborul sufletelor către cer
voi fi lângă ei
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletelor
dimineața doua trupuri zac pe un țărm
singuri și triști, tu și eu
pe pat, lumânarea încă arde