e un amurg de sărbătoare
prin care eu trec
în fiecare anotimp
în care prind în palme iluzia unei fotografii
eu și tatăl meu
desenăm case de țară
și sănii cu cai
pe drum necontenit
noi doi
suntem preocupați cu creionul de grafit
pe foaia cea albă
eu mult mai bătrână decât el
el mult mai tânăr decât mine
aproape un copil ce mă privește uimit
părul meu e foarte alb
învelit
într-un văl de culoarea cenușii
părul lui e foarte negru
fără a fi acoperit
îmi pare dintr-o dată răzvrătit
de săniile ce lunecă prea iute
caii cu respirația caldă
au obosit