Crescuseră atunci flori
prin pajiștea iubirii,
livada cu cireși a inimilor noastre
părea un plai de vis
încercuit de soare,
fluturi multicolori zburdălnicind sonor
prin sângele iubirii din inimi înflorite,
mă ridicau în slava uitărilor de dor
înmiresmându-mi gândul cu pagini de amor,
înlănțuindu-mi trupul călit între suspine
spre-un vis mereu mai fraged
mai limpede, mai dulce.
Crescuseră dar
flori
ce le-am udat cu lacrimi
din dragoste și dor...
Dar,
florile livezii curând se ofiliră
sub uscăciunea vremii
și-a inocenței noastre,
păcat de-ale lor petale
căci numai pentru ele
credeam că eu crescusem.