Suspendată e vremea aceasta, sub clopote,
Cântecul luminii tresare în lungi lumânări,
Padurea se-apropie, munții se-nclină
Sub cerbii cu coarnele tinere-n nori.
Uitate sunt clipele, carnea, părerile vitrege,
Respiră doar doruri îmbrățișate de lună,
Faguri de miere sunt soptiți în cuvinte,
Bucăți aburinde de timp se împart în tăcere.
Ninge oblic cu suveniruri, pe buze uscate,
Pe mintea din inimă, senin, grav, uneori cu curaj,
Se aduc în templul firav, covoare la fiecare etaj.
Pâinea din soare se frânge, iar corpuri cerești,
Coboară din când în când să anunțe
Cum împăcările sparg zidul de gheață,
Cum se destramă culorile și, în minim deranj,
Toate prevăd că albul va ieși, din nou, la lumină.