Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanței așteaptă plinul bogăției risipite,

mai departe zilele se leagă de nopți prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiștea carului mare.

Ploile aproape călduțe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipește umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minții
caută liniștea în fagurii timpului,

creșterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
și se pornesc în cânt.