în secunda-n care
nici nu te aștepți vântul
îți izbește-n ceafă
grohăitul de mistreți
coloanele se clatină între
lut și platină
zidurile ți se surpă-n șapte
dealuri și-o nălucă e-a ta culpă
ți se face dor de ducă printre râpi și-o
vale-adâncă e sub stâncă
nu te da nu te lăsa până n-ăi încăleca
armăsarul verde-n șea