Am fost într-o vară
o păpușă stricată,
din câlți și din ceară,
pe-un raft abandonată,

într-o cameră tristă,
într-un negru ungher,
unde nimic nu există,
doar întuneric și mister.

Aveam ochii închiși,
topiți de la lacrimi,
dinți sfărâmați și strânși,
de dureri și de patimi,

capul plecat a resemnare,
gâtul întors și răsucit,
părul răzleț, la întâmplare,
păpușă din câlți putrezit,

trup dezmembrat și răsfirat,
fără de viață, întors pe dos.
Așa eram când m-au aflat,
mâinile care m-au scos,

m-au ridicat în lumină,
mi-au pus viață-n priviri,
mi-au adunat împreună,
bucățile unei noi reclădiri.