Cât vorbi la celular,
Toamna-și puse un fular,
Și-o vestuță matlasată,
În aramă colorată.

Suflă-n mâini că Brumărel,
Argintat și sprintenel,
Cernu brumi exagerate;
Mâini de toamnă degerate...

Un castan cu frunze mari,
A vorbit cu ulmi, arțari,
Să-i facă din frunza șchioapă,
Mănuși, haină și o capă.

Uite, că din frunza lor,
De pe ramuri și din zbor,
I-au pus haină, mănușere,
Și s-a încălzit cu ele.

Degetele s-au muiat,
Călduțe, s-au răsfirat,
Și a strâns din cer, răcoare,
Nori cu ploi, gonind pe soare.

Soarele scrâșni din dinți,
Și-a dus razele cuminți,
ÃŽntr-un buzunar de cer,
Ca să nu fie stingher...

Răzbind greu pe-o potecuță,
Toamna ține-o umbreluță.