O vezi trecând prin fața ta, îi joacă
lumina-n ochi și-a zbenguială, ciuta -
prin fusta ei ți-arată-n fum Calcutta
și Roma-n foc, duhnind a busuioacă.

Îi cântă sânu’-n mers ca alăuta,
și-i saltă buca rondă, să te coacă
la gâți saliva-n stadiul de băltoacă,
când îi despoaie vântu’ slab reduta.

Te uiți la ea ca bou’ indian -
n-ai nicio șansă, mâine (înmiit!) o
va duce-o valu-n țărmul talian,

la tipul ce-a marcat-o, incogníto(?),
cu tatuajul en-cefalian
de apelare îmblânzită: „Vito”.