la foalele potcovarului o mulțime de oameni împing fierul
ce mă pătrunde pe ascuns ca timpul ce trece din șoapte
încercări de vis în care mintea mizează mincinos pe uitare
eu am vise scurte ca pădurea care ajunge la monumentalul focului
frica existențială amintește că totul e transformare
iubitoare e doar viața
ambele pojghițe pielea și pământul curând cuvând
zilelor semn mai mare
că nu există oare ci doar persistă așteptare
doar banul doare în această stare
până într-o primăvară
trece un pic stârnind tulburare
întemeietoare dragoste
dulce așteptare
rezultantă