dacă tăcerea țipă
ajungi să-ți muști buzele și să recunoști că nu ești singur
dacă masca îți strânge fața
ajungi să te miri întrebându-te
cine-i omul acesta?

peste răcoarea acestei ierbi am călcat
iar senzația de crud am numit-o viață
s-au scăldat nopțile în speranțe
scriind cuvintele cu voce tare
pe o masă fără față de masă
într-o cameră cu patru pereți
într-un oraș cu oameni indiferenți
pe o insulă veșnic verde
unde totuși se moare
am început să fiu singur

sunt un egoist fără mască
am dat mâna cu tăcerea asta țipătoare
crezând că sunt singur
pe o piatră care frige

de fapt: în picioarele goale am călcat în zăpezile lăsate acasă

31 iulie 2015