Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră
Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi își drege glas un pic, din guturalul sacadat
Și-și spune clar, cu voce calmă, precis și fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din țara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist și judecată
De-o pierdere de bunul simÈ›, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de școală
De franțuzism, dans vienez și acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruși, c-o seceră și c-un ciocan
Și prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găsește sigur lamentabil
Și încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conștiință,
Spunând doar că popor începe să-și piardă-ncet a sa credință!
Se uită cald la cei din jur și parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toÈ›i, aÈ™a cum sunt, ’ntr-un viitor...

E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic È™i-a fost odat’ băiat, ce le dădea îngheÈ›ată,
El care-a moștenit și ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Și-un dor nebun, de ce s-au dus și-i caut, mai mondeni, cinstiți,
Dar nu-i găsesc și doare rău, că-s mulți acum din cei pestriți,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă așteptări pierdute...
Și-s așa singur, să mă bat, să recâștig din nou redute!.............
11.05.2013