un hobbit melancolic îmi locuiește în ceafă
îmi ascunde creionul, varsă cafeaua peste foi măzgălite
și dă cu var tot mai des tâmplele cât eu dorm
ultima dată m-am visat fără gură și cum el desena în locul acesteia
o carte cilindrică, aproape butoi – nu mai dorm de atunci
sunt la frizer, aștept să-mi vină rândul, voi cere să mă radă pe cap
o voce abia șoptește: ar fi ceva greșit să lași fără adăpost
omul mic din tine, nu vei mai fi mare nicicând fără el