În ziua-aceea calmă cu întâmplări ciudate
De care niciodată cu nimeni n-am vorbit,
Mi s-a părut că zarea, în zbateri deșănțate,
Te-a înghițit, iubito, pe seară-n asfințit.

Și trupul tău departe zbura ca o-ntâmplare
Pe capete de arbori cu frunze-mbătrânite
Și eu în ziua-aceea de veche-mbălsămare,
Mi-am regăsit caietul iubirilor trăite.

În ziua-aceea smulsă iubirii fără milă,
Tu, primadonă tristă, cântai pe ulicioare.
M-am lepădat de toate cu ne-ntinată silă
În ziua-aceea calmă și plină de-ntâmplare.