Pacea tăcerii 11.08.2013


Cu lancea speranței sparta-am haina necuprinsului cer,
Zadar fară dar fu drumul in negrul abis,
Moarte erau sufletele celor robiți, moarte cu toate -
Fugeam dar acum dupa raza primă a soarelui boreal
Sub întunericul ce nu voia parcă a sfârși robia.
Ce blandă fu Aurora, ce dulce adia Zefirul, ce pace era în toate -
Spre Elizeele Câmpii eram în drum acum, lăsând in urmă ce e scrum;
Și, iată! Ajuns-am – pe mese cupe cu-a nemuririi nesecată licoare -
Primăvară era, o, primăvară era, da, mereu primăvară:
Lună, stele, Soare, jucau jocul – o clipă chiar peste cap se dădeau, altceva erau -
Complice, Eros, o clipă odihnea arcu-i cu bucluc, răgaz mirii aveau a se privi
Neștiind astfel că odihna de-o clipă, viata-ntreagă apoi le-o va scrie;
Dulce, amarul s-a intors, prețuit era darul ce venea astfel cu dorul
Iubita-mi cu mine priveam blânda lumină a zilei cum loc pe cer
Ea astfel își făcea, ziua ostoirii vestind pentru vremi nenumarate.
Am stat și am tăcut, nici suflările nu ne mai răsunau
Tăcerea privea și zâmbea, tăcerea era pacea, pacea era vesnică.