în călcâiul de lumină al dorințelor târzii
ți-am sculptat chipul din înserări
cu taina nupțială te-am purtat
în brațele cerului întârziat
legământ cu rost

îmi doresc să adorm pe mâna serilor tale
ca un refren dintr-o picătură
o neînsemnată lacrimă
din tine ploaie

în trupul gândului ca un fluviu de lumină
plutea precaut luntrea noastră
spre meditație la dragoste

curând miezul matern al singurătății
se oprea în dreptul unui timp

ca om al momentului.