ca o seceră, ploaia rece
rupea din trupul meu
numai bucațile cu care mă hotărâsem să iubesc.
în vitrina pe lângă care treceam zilnic,
la o masă rotundă, în colț,
două balerine pictate
dansau fericite la umbra unui ceas,
o simplă oglindă cu glezne de bronz
rula imagini în culori de la nunta ta.
eu, mă îndrăgostisem de nudul din oglindă,
cu glezne de bronz și ochii de argint.
afară, ploaia încă mai dezumaniza
trotuarele rătăcirii mele târzii.
ușor, deveneam un spațiu gol, atemporal.
........................................
și tu mă așteptai în drum spre berărie,
la strașina umbrelei de tutun,
să-ți spun cuvintele: adio...te iubesc!