Rămâi regină acolo unde ești
Când între sentimente faci confuzii
Chiar de le arzi, cu foc nu încălzești
A tale mari, castele de iluzii.

Pășești râzând pe drumul tău ales
Ce a mușcat din mine, ca apele din maluri,
În complicatul curs ce nu l-am înțeles,
Lasând în urma ta doar tulburi valuri.

Pe drumul meu, cu țărmuri nevăzute,
Parcurg fără busolă spre-o mare liniștită
O cale de furtuni spre tainice ținute,
Ascunsă Atlantidă'i, iubirea infinită.

Ai fost o vreme stea, lucind pe cerul mare
Când după tine calea, mi-am călăuzit,
Când mările deodata s-au transformat în sare.
Și vânturile toate, din pânze s-au oprit.

Când voi face oceane cu lacrimile mele
Și trista eșuare, încet se va sfărși,
Voi porni iar pe ape, sub cerul plin de stele
Pănă atunci ești steaua, pe care-o pot simți.