Tu,
Cel care ai clădit marea pe munți,
și munții deasupra fiecărei ape,
Tu,
Cel ce ai suflat vânturi fierbinți
și ai ales iarba cu șoapte,
Tu,
Cel ce ai făurit pământul din nimic,
și nimicul l-ai socotit cu suflare,
Tu,
Care ești peste toate
Și toate sunt în tine,
Cel ce ești veacul și în veac rămâi,
Coboară-Te la mine,
în clipa mea măruntă,
Să vezi că ochii-mi sunt învinețiți
Și inima mea mută,
Să vezi că nu mai sunt Cel de la-nceput,
Că mi-au crescut pene și
ochii-au dispărut,gura mi-e cusută cu
fire de argint,
Ființa-mi e răpusă,
Se zbate mugind,
Umbra-mi retezată păsări revelează
Ce sfâșie norii în bătaia nopții,
Și mâna-mi crescândă din carne de mistreț își scrie
crucea ruptă pe scânduri de podeț.

Te văd dincolo-n zare,
Dincolo de ape,
Îți văd urma pe pietre, pe scândurile care
mă țineau adesea la Tine
strâns în brațe,
Pășeam c-un mic grăunte de credință-n mine
C-aÈ™ putea gusta din potir cu tine,
Însă ceea ce bei Tu, prieten vechi de-o viață,
Eu n-aș îndura nicio clipă ștearsă,
Vino lângă mine, pe malul celălalt,
Șterge-mă de mine, pământul cel pătat…
Dar, cred că-ți cer prea multe...
Drepte împărat…