Spune-mi poet deși ...
Defapt spune-mi pictor... sau nu...
Privește și tu cum moare natura, condeiul trage aer în piept oboist
Pereții ăștia-mi acaparează ura, și umbre strigă dar nu aud nimic
Cum țipă strada, urlă de durere și nu mai are pic de romantism
Se pare c-am văzut destule dar nu-i nimic
Eu încă vreau să văd mizeria asta ce-o numim lumină
Și noaptea razele astea vor lumina continuu
Tablou tipic pentru un ratat, poet? Nu
Destul despre mine, hai să vorbim de noi, de dragoste, de artă, de ploi, de noroi
Despre muzică și dans
Îmi place dansul unui saxofon în ploaie, în noapte, prin noroi
Despre artă și sclupturi în piatră, îmi plac mai mult sclupturi neșlefuite
Despre dragoste, sunt surd, sunt mut, sunt orb, sunt om
Sunt tot ce îmi doresc să fiu, sunt apă, aer și pământ
Sunt un joc prostesc de copii, sunt soarele ce le arde părul și ploaia ce spală creta de pe asfalt
După episoadele astea se petrece drama, vezi tu, scenariul trebuie să aibe și ceva agonie
Idee, hârtie, scenariu, regie
Și regele cade
Acum urlați cu toții noaptea de durere ca niște lași
Eu nu am temeri chiar dacă uneori mai rătăcesc prin umbre
Când poduri de scânduri șubrede și ude îmi cresc sub picioare
Întind brațele și alerg spre tine
Acolo mă regăsesc.