Iubita mea când ai plecat,
Norii negri s-au lăsat,
Și de-atunci plouă întruna,
Nu vad stele și nici luna.

Floricica din fereastră
S-a uscat tăcută'n glastră,
Doar o frunzuliță-i verde
A speranței ce se pierde.

Pe un soclu de statuie
Versul meu vrea sa te suie
Că ai inima de piatră,
Dar îmi ești ca focu'n vatră.

Te-am ales din multe lumi,
Timpul meu să îl consumi,
Ai plecat, am zis că'i glumă
Și-acum clipa ma consumă.

De cineva s-ar uita
Adânc în inima mea
Ar găsi un cimitir,
Și-a iubirilor martir.

O sa-mi fie loc de vis,
LuminiÈ™ de paradis,
Poiană necercetată,
Unde ești tu îngropată.

ÃŽn dureri de iubiri moarte
Te împing în gând departe,
Printre firele cărunte,
Pe sub cuta de pe frunte.