mersul pe ziduri e o anomalie
artă e petrecerea ființei ca o normalitate
cuvântul se scurge precum roua
câinii să latre mereu omul
așa zice domnul acela pensionar
și mai zice că sunt bucăți de soare
ce cad pe trupul nostru
cu un sărut
dar un pahar cu otravă mereu ne veghează
mama spune că e răul
eu spun că e șoapta păcatului
suntem beți de libertate
și paraleli cu durerile sau mai simplu
paraleli de șoapta coniacului
de saxofonul ce-i cântă curvei la ureche
ei
uite așa au intrat amintirile în camera cu pereții plânși
pentru că bâjbâiala după vise în jurul stelelor
nu e decât un vânt curajos din spatele cefei tale
da
e frumoasă lumina atunci când o privești prin clepsidră
atunci când lumânarea dansează ca o nebună nopților nedormite
și te trezești cum râzi de parcă niciodată nu ai pierdut nimic
făcând o horă pe ringul vieții
în ciuda mirării amicilor
bunicilor
câinilor
domnului din stația de metrou
oho
și câtă sensibilitate am mai pierdut în iarna aceasta
cred că am rătăcit infinitul la ultima strigare
ia să tac