În haul, fără margini - un imens nedefinit,
În genunea-ntunecată... în abisul infinit,
Dintr-odată, apăru un nor, mare, străveziu,
Pe care, (în Biblie scrie), că era chiar Dumnezeu.
-
Plutind lin, fără de țintă, privi... și-a descoperit,
Că. în univers e singur și atunci, El s-a gândit,
C-ar fi bine ca să facă... din nimic... ceva plăcut,
Cu lumină și căldură și pe loc... a conceput.
-
Cu puterea Sa Divina, EL și-a spus atunci, în Sine:
"EU fac cerul si pământul, totul, ca să fie bine!
Pe cer soare, stele, lună... pe pământ, râuri și plai,
Și tronând peste acestea, pe Adam în vastul Rai".
-
Ne având model, desigur, pe Adam, când l-a creat,
El s-a folosit pe sine, drept tipar, de copiat...
Și-a ieșit un bărbat mândru, semănandu-i Celui Sfânt,
Dar și trist și amărât că e singur pe pământ.
-
Într-o zi, când Dumnezeu, fiul și l-a vizitat,
Întrebându-l cum o duce, de la Adam a aflat,
Că deși o duce bine, în rai, el având de toate,
Este trist și necăjit că este-n singurătate.
-
Supărat era că-i singur și c-așa, se plictisea
Și că toat-această stare, pe el tare-l chinuia.
Dumnezeu i-a dat dreptate și-a gândit că ar fi bine,
Supărarea și necazul, să încerce să-i aline.
-
Astfel ca să-i curme starea, Dumnezeu s-a apucat,
Și luându-i ADN-ul, imediat, l-a și clonat.
Când Adam și-a văzut clona, supărarea i-a trecut
Iar, Divinul plecă-n ceruri, bucuros de ce-a făcut.
-
După nu prea multă vreme, la cei doi, iar a venit,
Să vadă ce face Adam cu "cadoul" ce-a primit.
Și atunci cand i-a găsit, Domnul a rămas mirat
De ce-a văzut că făceau, pe ei, mult, s-a supărat.
-
Veseli și plini de viață, Adamii se zbeguiau
Și fără pic de rușine, cu sculele se jucau!...
Fără pic de indulgență și chiar foarte supărat,
Divinul, cu bisturiul, sculele lor le-a tăiat...
-
Pe-amândouă, cu piciorul, le azvârli pe pământ,
Iar pe cei doi locatari i-a exclus din Raiul Sfânt...
Și ambii, loviți de soartă, eunuci și dezbrăcați
Cum ajunse pe pământ, se avură ca doi frați.
-
Și de-ndată ce putură, s-apucară de cătat,
Să-și găsească, fiecare, ceea ce i s-a tăiat.
Norocul căzu pe-Adamul, făcut chiar de Dumnezeu,
Că-și găsi, repede, scula și-o puse la locul său...
-
Mândru de recuperare, bucuros că iar avea,
Se fălea, nevoie mare și el nu mai căuta...
Însă, celălalt, săracul, n-a găsit-o nicidecum,
O caută, de atunci... și o caută și-acum...
-
De găsit, găsește multe, dar când și le potrivește
Simte, clar, că nu-i aceea care, de la el, lipsește
Ba-i prea scurtă, ba nu-i groasă, sau nu e voluminoasă...
Ori, când chiar se nimerește, își vrea alta... mai frumoasă!!!
-
Gata... Nu mai spun nimic... Eu sunt sigur c-ați ghicit,
Clona, care cată scula, este modul fericit,
Cu care, El, Creatorul, prin înțelepciunea Sa,
A Gândit-o, a Creat-o și ne-a Dat-o pe... EVA!
-