Cum se șterg toate în lume
Parcă n-ar avea vreun rost
Am uitat de cele bune
Și din prost facem mai prost

Parcă cerul numai nouă
Ne-a dat porția de dreptate
Să creem o lume nouă
Parc-am fi divinitate

Parcă noi avem puterea
Să facem oamenii să fie
Plini de ură și ideea
De-nzestrare cu prostie

Parc-am fi stăpânitorii
Sufletelor ce se vând
În căutarea de comori
Fără suflet, fără gând

Să luptăm în fața sorții
Parcă suntem niște zei
Câlcând viii dar și morții
Și lepădându-ne de ei

Dar de suflet nici o clipă
De-o simțire, cugetare
În veșnica noastră pripă
Și a veacului vâltoare

E ușor să fi poet
Dar să scrii despre dreptate
Și să nu cedezi încet
Valului de răutate

Am crezut că-n poezie
Pot afla rostul trăirii
Că în vers poate să fie
ÃŽnscris semnul nemuririi

Și că-n artă e credința
Zeilor în bunătate
Dar și cheia biruinței
Binelui în răutate

Dar greșeam și astă dată
Rostul fiind unul mai mare
Ceasul stingerii să bată
În a rostului căutare.

Dar încă nu e tot pierdut
În această scurtă viață
Cred că a mai încăput
Un strop mic și de speranță.