dacă ai fi tu arhitectul casei poeților
mai vastă c-un braț de poeme decât marea albă
nu-i așa că ai sculpta sprâncenele mele pe-un perete
ca și când ceva incert îmi zboară din ochi
ca și când s-a întors în ei azurul
și ai adăuga marmură pietre cărămizi geamuri expresivitate
nu-i așa că aș avea un colț al meu lângă ana
unde tu să lași din pulsul tău cândva
o zbatere pictată
doar așa
că ți-am surâs odată