viața mea nu poate coborî din trenul mort
în urma unei supradoze de drum prin răsuflarea ta
fularul împletit din venele mele
te face să-mi simți iernile ce pulsează
odată cu inima mea bolnavă de alb

îți mai aduci aminte când ți-am spus
că a rămas doar omul din mine
cadavrul acestui câine îl vom îngropa la noapte
sub lumina chipului tău
într-o cutie de papuci
privește-i oasele albe cum alunecă pe podea
ca un copil făcând schi în cinstea noastră
în cinstea unor tipi care învață matematica
acestei camere cu aerul greu și ieftin

am ajuns să ne spălam hainele
să arătăm lumii culorile ce ne aparțineau numai nouă
acum înțelegi de ce mi se usucă ochii
în ceasul cu sticlă roșie
de parcă dumnezeu și-a înfipt un cuțit în piept
deasupra timpului

aproape trăim
aproape ne despărțim de cireșul unde copilăria
a mâncat încet-încet copilul din noi

suntem gata
mai tragem un fum culcați pe spate
apoi mergem să ne calce la dungă
ca pe niște costume de moarte
o mașină condusă de un drogat
dependent de asfalt
blocuri
și alte chestii ce nu încap în buzunarele noastre