țin în porthart
o bucată de asfalt rulată fin
covorașul meu fermecat
cât un petec de cer senin

mi l-a dat zâna
o dată cu creta
(creta aia superdotată
prindea culoare după gând)

pe covorașul întins
înșirase șotronul
și fără griji țopăia
urzind razele

m-a învățat să desenez
în jurul gleznelor
am trasat cu albastru
conturul unui lac

apele s-au ridicat în genunchi

atunci am desenat o insulă
insula s-a rotit împrejur
risipindu-se
într-un norișor verde

ne-am înlănțuit în iarbă umbrele

m-a prins de încheietura mâinii
și cu degetele mele resfirate ca niște petale
a nisipit praful de cretă
curcubeu între sâni

râdea tot timpul

m-a pus să închid ochii
și mi-a deslușit
învelișul de taină al culorilor

n-am mai deschis porthartul.
nu mai știu
dacă
funcționeaza
vraja