O palidă sclipire răzbate bezna deasă
Și caută lumină în ochii tăi senini,
La poarta inimii s-oprește sperând a fi deschisă,
Dar ea e-nconjurată de lanțuri și de spini!

Încerc atunci c-un zâmbet și te invit la masă
Sperând ca totodată să îmi zâmbești și tu,
Dar lumânarea parcă trage să se stingă
La suflul rece al nepăsării ce ți-a cuprins sufletul!

Te așezi sfios la masă, dar parcă nu ai vrea
Să fii aici cu mine, să stai în fața mea...
Privești în gol, respiri adânc ș-apoi cruda privire
S-abate ca un vultur în ochi-mi plini d-uimire!

Îmi spui cu o voce calmă ceva ce eu n-aud,
Gândindu-mă la tine, la noi, la tot ce-a fost,
Alerg spre amintirea primei nopți ș-aș vrea să uit
De chipul tău angelic, demonic, încerc dar n-are rost...