în anul acela am început să tăcem pe deasupra noastră se întuneca
treceau prin încăperi albe cuvinte doar treceau se îndepărtau de la noi
în iarna aceea printre văile ninse din munți am văzut pentru prima dată soarele

dragi bărbați ai subteranelor senzații erotice
frumoși inorogi care trăiți încă pe vastele câmpii de hârtie
molima primăverii ne va cuprinde trupurile și le va ridica la cer
acolo în chip de nori vom visa felinare aprinse și ceaiuri negre
clocotind în samovare de-argint

peste ape îngerul a strigat și adevărul a devenit un cântec despre maidanele copilăriei
peste ape s-a ridicat o ceață lăptoasă aproape omenească asculta cântecul și dansa ușurel
peștii se legănau și ei bărcile pescarilor s-au dezlegat de la maluri atunci și au rămas părăsite

prin oraș oamenii au ridicat obloanele au deschis ferestrele și au râs înspre noi
ieșeam victorioși din soare în alaiuri lungi
eram tineri și nu era seară eram tineri

în fața măcelăriei chiar lângă abator
din oase albe curate spălate lustruite cu multă migală
prietenii au ridicat o statuie după chipul și asemănarea noastră
au mâncat și au băut 3 zile apoi au încercat să își amintească numele statuii și n-au reușit
apoi au tăcut și au privit cum se întuneca pe deasupra
apoi a trecut o zi cât o iarnă
și molima primăverii le-a luat trupurile și le-a transformat într-o ceață aproape omenească