Metalurgia este foc, oțel, cuptoare,
Într-o atmosferă de iad, apăsătoare,
Flăcări vii dansează în semiîntuneric,
Imaginînd frânturi de groază sau feeric.

Electrozii clocotesc substanțe în cuptor,
Trepidația-i de iad, zgomot asurzitor,
Din fierul vechi,apare lichidul brun-roșcat,
Ce trece-n gri-albastru, de-i solidificat.

Apoi prin laminare în fire este tors,
Tras în bare și colaci e răsucit,întors,
Creația substanței nu este în zadar,
În societate intră, ca bun necesar.

Oțelari-negre făpturi, apar ca din genuni,
Praful negru, plutitor le stăruie-n plămâni,
Mult frigul, multă dogoarea le rupe din avânt,
Prin infernalul zgomot n-au dreptul la cuvânt.

În ajutor le vine doar mașinăria,
Căci forța și răbdarea biruie tăria,
Imense macarale, ușurează munca,
Activitatea însă-i grea, precum porunca.

Înțelegînd treptat, c-acesta este țelul,
Oțelarii firavi devin precum oțelul,
Dar noxe și vibrații nu-i avantajează,
Stresul metalurgic trăirea le scurtează.