Despre muncă, orișicine, are o părere a lui,
A fost dată, cum se știe, ca pedeapsă omului.
O fac unii de plăcere, alții-s nevoiți s-o facă,
Multe sunt din cele grele, altele ne par o joacă.

De gândești, îți poți da seama, că acel care muncește,
Numai el între ai lui semeni viața în adevăr trăiește.
Acest om e în echilibru și împăcat cu soarta lui,
În natură, cel ca dânsul, rău nu face nimănui.

Cum explici de vezi cum unul pe truditor ocolește?
După dumnealui, pe acesta, munca doar îl necinstește.
Îi pare un lucru mai de preț, munca să exploateze,
Ce a făcut altul, el să vândă, pare să-l pasioneze.

Nici o muncă să prestezi, ești pe culme-n societate,
Asta azi se urmărește, știu că unii îmi dați dreptate.
Când or fi prea mulți în lume, vă asigur dragii mei,
Vor ajunge precum câinii, să se sfâșie între ei.
Iași 21 decembrie 2008