Infinitul se sparge de cuvânt,
finitul gasește spațiu-n necuvânt.
Intrările prin spații paralele
se sparg în geometrii neparalele,
tot aruncănd peste albastru anatema
împiedicănd să se arate tema.

Ochiul meu s-a umplut cu umbra cuvântului,
acoperind căldura gândului.
S-a oprit prin dorul din privirea ta
și te mangâie cu o lacrimă de nea.

Arunc iubirea și cuprind privirea ta,
să te pot vedea, să te pot vedea.
Iubita mea !