La vreme de iarnă se-ntrece,
Cu suflul- de ghețuri fior -
Punând sărutarea lui rece,
Pe-acolo pe unde el trece,
Vremelnic, grăbit călător.

De stavile-n cale nu știe,
Se duce-ncotro cată el,
Mânat de-o nebună beție,
Îngheață natura pustie
Și n-are-ndurare de fel.

De-odată crezi că dispare,
Uitând pentru ce a venit,
Lăsând peste tot nemișcare
Și pomii albiți de ninsoare,
Din dansul nebun s-au oprit.

Apoi, furios, iar apare,
Prin crengi fluier trist alungind,
Într-o neștire gonind,
Steluțele rătăcitoare
În lung troian răsucind.

Frumoase castele ca-n basme,
Cu ornament de cristal,
În care dansează la bal,
Doar năluciri și fantasme,
Pe ritmul de marÈ™ triumfal.

Și-aleargă pe câmp și pe drumuri,
Gonind spre zarea pierdută,
Care-l așteaptă tăcută,
Ascunsă sub cerul de fumuri,
Lipsită de soare și mută.

Rămân în urmă vrăjite,
Sub streșini, în cuibul ferit,
Mici vrăbii cu pene zburlite,
Scăpate de vânt, fericite
De liniștea care-a venit.