Două maluri apa sapă,
Macină din vremi pământul
Desparțind câmpia lată
De un vârf desculț de munte.

Apa ce-oglindea odată
Frați strângându-se de mână
Umbre-n ea odrasle fată,
Rudelor de altădată.

Și-a schimbat în timp culoarea;
Nu-i vezi fundul, n-are pești.
Galbenă este de ceara
Lumânărilor cerești.

Mulți voinici trecutu-te-au
Când pe-un mal, rasunător,
Se-auzeau plângâd strigându-și
Mamele copii lor.

Dar veni-va acea vreme,
Când, pe valurile moi,
Se va înălța spre soare
Raza Podului de Flori.