cultivând grâul difuz al iluziei
cine nu poartă rezerve de suflet în palmă
deși ignoră lumina din ochii iubirii
brațele ei de zăpadă
timpul schimbă o inimă de rubin
pe o inimă de aramă
trupul univers învins
de singurătate de lucid
și de teamă
întins ostenit pe pământul
răbdării
nu se mai ia în seamă