genunchii tăi apasă pielea pământului
își revarsă greutatea în mâinile împreunate de câte ori ziua se rotește cu noaptea
inimile noastre pot modela mișcarea planetelor
glasul înăbușă singurătatea în chemări
buzele primesc conturul fireștilor lacrimi

tu
cerșetor al cuvintelor țintuite pe cruce
nu vezi
nimeni nu-și întoarce ochii spre tine
nu-mi ești nici bărbat nici fiu nici iubit
ci doar eternitatea luând chipul după asemănarea noastră
gesturile se agață unul de altul
liniștea cerului ne așteaptă

strecurată printre gene
depărtare