ÃŽNCHINARE

Între femei strălucitoare,
Minunată,gânditoare,
Blândă zână (dar femeie),
Scumpă tuturor,Scânteie.

PREDOSLOVIE

Mai rupt din veac,mai rupt cu foc,
Străvechiul cântec de noroc,
Să se cânte cu gând și cinstire,
La praznice și prăznuire.

NEMO SI ZÂNA SCÂNTEIE

Iată vine in cetate,
Cântărețul opărit,
Cu nasul roșu,sfredelit,
Și cu trei lacrimi așezate.

-Voi, voinici cu piept păros,
Dame ușoare, muncitori,
Copii de sfinți născuți din flori,
Câini ce-și rod al cozii os !

Astăzi eu vă povestesc,
Aburi de vin se-nveselesc !
De Scânteia cea preaminunată,
Și Nemo, suflet omenesc!

.........................

Printre lacrimi așezate,
Și gândiri mereu curate,
Vesel licurici, zglobie,
Dulce (alteori lăhlie),
Zburda ca visul prin poveste,
Arar de îi prindeai de veste!
Draga Scânteie, minunată,
O zână de gândiri curată !

Stăpân oricui și nimănui,
Mai vai și-amar de capul lui,
Amarnic călător prin lume,
Cam făr` de rost și făr` de nume,
Ce tot umbla așa, hai-hui,
Era Nemo, omul nimănui !

-Scânteie, Scânteie, ascultă la mine,
Inimioara-mi plânge,
Suflețelu-mi frânge,
Eu umblu prin lume tot hai-hui,
În viața vremelnic-al nimănui,
Doar tu, doar tu, dulcea mea zână,
Îmi poți întinde-un suflet o mână !

-Nemo, Nemo, de dorul te-apasă,
Iubește iubind o floare albastră,
Din suflet ieși-voi și eu și cu mine,
Împărțindu-mă Lumii să caut pentru tine !
Și nu un vremelnic rost, adăpost,
Nici vreme de praznic, sau vreme de post,
Ci perfida ibovnicie amoroasă !
Amor, un Vodă și un Rost,
Căuta-voi ție-un adăpost !

-Scânteie, ia lacrima inimii tale și pune,
În fiece dulce cuvânt ce-l vei spune,
Rupând din sufletul tău mărturie,
Că mai există in Lume de oameni iubire.
Găleata revarsă din suflet-fântână,
Aruncă-mi Eternul, un picur pe mână,
Trăiește trăindu-ți orice simțire,
Iubește iubind, și primește iubire !
Culege safirul, culege o floare,
Culege-ne tot ce iubește dar moare.
Aruncă răsad în pribeag suflet,
Aruncă-ne viață, aruncă-ne cuget !
Căci în pustia de lacrimi înfricoșate,
Tu ești Speranță și tu ești dreptate !