o să-ți datez teluric (cu creionul și cu compasul –
în fine, deși nu mă pricep, așa cum se cuvine)
zîmbetul tău – hartă albastră stelară
și-o să-l topesc himeric în formă albă ca odinioară
pe încercatul înger ce uită să mai plîngă
rămas cu o frezie în colțul gurii – zîmbește
din ochiul lui shiva sub pleoapa nătîngă
să nu-l vedem cum ne veghează hoțește
lipește-ți fruntea blînd de mine ca de-un oftat
și din amurg cu firul colorat îți voi broda căluți de mare din corali
ca să-i aduni o dată de două ori de-un infinit ori o mie
căci dacă nu ești tu nu sînt nici eu – se sinucid cocorii abisali
nu mă-ntreba ce-aș lua cu mine pe-o insulă pustie
(în loc de-o ciocolată de-o carte aurie de-un bach de vinil)
te voi hrăni cu hălci de crocodil și-ți voi cînta
o după-amiază lungă fraze subțiri cu fruze-n stea
și pe dinctando din linie de zebre rînd după rînd cînd te-mpletesc
de-aiurea o lacrimă de fericire fără motiv
va fi ca orice plîns ceresc