de-acuma știi și tu calea





degeaba m-am temut că întunericul din podul bunicii din Anvers
nu e decât un tuș pentru tatuaje suprarealiste ceva care
adăugat pleoapelor dilată subconștientul cum pe un submarin
al dorinței
când ne-am despărțit de podul cu
hârtii desangvinate tu mă țineai de mână și linișteai înainte-mi
hohotele mării ca să pot păși
mi-ai spus la telefon
după zece ani cum că trebuie să ocolesc la timp cuvintele ce închid
masculinitatea într-un trup acoperit cu piei de muflon
și să aștept
cu masa întinsă personajul principal al iconoclastiei ca pe un bărbat obosit
de-acuma știi și tu calea prin care forma noastră
se dilueaza
în aburul constelațiilor