mi-e dor sa stiu cine sunt, ce strain de lume sau de mine. mi-e frica sa aflu, dar totul trebuie stiut. eu cel putin incerc sa stiu totul si totusi nu stiu nimic.
am crezut in dragoste si am fost dezamagita, am crezut in prietenie si mi-a fost luata. am crezut in credinta si inca mai cred si totusi imi este teama de mine. de ce? am crezut ca cel mai bine este sa fiu EU intotdeauna, dar se pare ca ni se cere sa fim falsi. ma sperie ipocrizia si totusi o accept pentru ca face parte integranta din viata noastra. mi-e frica de minciuni si de ascunzisuri. am invatat sa trec peste tot ce este greu si sa o iau mereu de la capat. mi-s gandurile flori sau spini nici eu nu stiu sau poate depinde ce inteleg cei care ajung la gandurile mele. cred ca viata trebuie luata asa cum este ea cu bune si cu rele, ca totul se rezuma la continuitate si la finalitate. as fi vrut sa ofer totul cuiva si mi-a fost luat. asa se intampla cu oamenii buni Dumnezeu ii vrea langa el. acum incerc sa ofer totul unui alt om si mi-este teama sa nu-l pierd si pe el. am ajuns sa ma sperie gandul ca daca dau totul sau imi doresc foarte mult ceva pierd.
si totusi imi este bine. am o familie, o casa, o iubire