În casa mea de turtă dulce
Am să-mi întind sufletul
Ca o gumă de mestecat,
Spărgându-se în vâltoarea
Atâtor arome care se strecoară
Prin piele ca niște vicii
Scânteietoare de staniol.
În acea încăpere mică,
ÃŽn care nu are loc vreo
Umbră de speranță,
Am să lipesc pe pereți
Amintiri cu gust de căpșune
(Sau mai nou căpșuni).
În patul meu, sub pătura
De pământ, am să-mi încălzesc
Pleoapele lipite de
O pojghiță de neputință
Și am să trezesc în mine
Sinele timid si ud
De atâtea lacrimi.