furioaso ce laşi să-ţi de în clocot lutul
nu arunca venin prin craterul rostirii
căci ai putea să otrăveşti poemul
în care te-o reîntrupa omar poetul
nu cerceta cu patimă ascunsă acele legi
doar pântecul genezei e cel ce te-o alege
să fii zeiţă târfă insomnie ori idee

durerea neînţelesului muririi e în logos
iartă-l deci pe nefericitul alchimist iconoclastul
ce se încumetă să-i tulbure magia
sculptând tatuaje verbale în trupul vremii
în încercarea disperată de a încropi din tâlcuri
elixirul care să-i stingă apocalipsa din suflet
uită nefasta întâmplare prin care un strop
din licoarea damnată te-a contaminat
ne-or limpezi pe rând apele styxului
suntem doar niÅŸte urne funerare
în care-l ţinem îngropat pe dumnezeu

tu care mă ştii mai bine
decât m-ar putea povesti ursitoarele
ai milă de sisiful ce asemenea melcului
abia îşi mai cară golgota în spinare
chiar dacă port semnul crucii
nu mă mai împovăra şi cu patimile sfinţilor
păcătosul de mine a adunat destule vinovăţii
(n-o să le alunge dangătul de clopot)
încât nevăzut o să-i rămână chipul lui christos
încearcă măcar să nu îmi ucizi speranţa
că din balsamul de tămâie şi fum de lumânare
or să-mi crească aripi şi am să pot să zbor
pe deasupra cazanului cu smoală

cu o inconştienţă hormonală
demnă doar de o vergină nebună
sângerând prin cioburi de icoane
te cam grăbeşti să deschizi porţile infernului
doar să stârneşti furtuni în propria-ţi cenuşă
şi te laşi asurzită de tunete
să nu mai auzi dorul cum îţi ghioceşte în scoică
vrei să arunci cu galaxii după mine
mai dihai decât sfântul ilie când vânează draci
tu care ai pe frunte darul cititului în stele
mai des/cântă-mă te rog încă o dată
şi poate în suflet îţi va răsări soare

nu lăsa blestemul biblic să se repete
ajutând roiul de fluturi multicolori
ce-ţi invadară cândva stomacul fiirii
să se prefacă în omizi ce vor viermui fructul
spre a încununa iarăşi triumful şarpelui
decât să te urzeşti în zbucium de penelopă
din teama că ulise cel infidel din voia zeilor
o să regăsească itaca asediată de amanţi
mai bine împrăştie norii cu săgeata-ţi fermecată
dezbracă armura de artemis athenă ori diană
şi lasă cerbul să-ţi lingă coapsele
ca o morgană arca îţi va apărea în orizontul iubirii