alunec pe zâmbetul lumii noastre
și decupez codul suprem al înserării.
undeva, fireflies... șoptind a tremur
de verde fierbinte, întorcând marea
într-un cântec de pântec, stranietatea
lui Krypton... în poemul Baudelaire!
nu ai cum să mă mai pierzi, bucură-te!
vei patina pe chipul meu chihlimbariu!
spre stele din flori roșii de dud, calde...
sărutând fiecare naștere-n vălul dorului,
înviorat mereu de palma dreaptă a lunii!

20 noiembrie 2009, 20:45