Vanitas
Aripi frânte între altare
Cad sferic pe chipuri palide.
În durerea ochilor închiși
Sticla uitărilor scrâșnește
Picuri translucizi de vină
Pe colonadele îmbibate rubiniu.
Ochilor născuți din ziduri mute
Le răsar, renumărate, iubiri cirstalizate
În peceți de glas fără zări.
Vanitatum
Omagul cutremură noiane
În răsfirarea pleoapelor
Încrustate sfărâmărilor nechemate.
Alchmic, picură aripi mirosind a negru
Peste ferecatele nemuriri nenăscute.
Pânze de iubiri călăfaduiesc
Răsaritul în petice de purpură uscată,
Iar venetice zboruri își ciclează muriri
ÃŽn praful infinitului final.