copacii se contureaza fin pe cerul gri-albastrui, cer de iarna, ca un desen in tus. cate amintiri pastreaza sub coaja... inel dupa inel, o serie de logodne.
ma trezesc stand intre ei, candva o frumoasa imagine tridimensionala si color, acum ma simt si eu desenata cu grija, o silueta cu contururi negre si fine, iar la picioarele mele culorile scurse din ochi, din degete, din calcaie, nu vor sa se amestece. uite, o pata de galben, una de rosu, alta de verde...
astept ca o mana de pictor nebun sa-mi deseneze aripile pe care le simt gata sa-mi inmugureasca din coate, astept ca vantul descult si astazi mai grabit ca alta data sa-mi arcuiasca colturile gurii..
cate amintiri zac acum in fiecare culoare scursa din mine. am sa pasesc cu grija, ca nu cumva sa-mi ramana vreo indecenta urma de roz pe calcaie, atunci cand o sa ma pot dezlipi din cadrul asta de desen japonez, pe jumatate pasind, pe jumatate falfaind din aripi.