Fata aceea atât de frumoasă a adormit citind dintr-o carte. Somnul ei e atât de liniștit și calm; nu scoate nici un sunet și acea lipsă a sunetului e parcă o voce care cântă o melodie angelică pe care ai asculta-o măcar o veșnicie.

Parcă-ți vine să-ți desfaci aripile, să cobori lângă ea, să te întinzi în spatele ei și să o acoperi cu penele-ți calde și aurii de înger. Să-i săruți somnul și creștetul capului cu Sfintele Tale Buze, să o privești pentru totdeauna, să-i admiri bunătatea din ochii ce iubesc, să-i mângâi părul șuviță cu șuviță și întreg trupul ei atât de curat și fragil. Nu poți decât să o iubești și să o admiri, sărmane înger!

Ea e singura ființă umană pe care o poți vedea din atâtea altele. Îmi auzi cuvintele, însă nici nu vrei să-ți întorci privirea, pentru că printr-un minut în care mă privești pe mine pierzi 60 de secunde din imaginea ei strălucitoare. - Arată-i-te în vis și șopteste-i cuvintele pe care știi că le așteaptă!

Multumește-i că există!!