Scrisoare Îngerului meu
Revederea Ei mi-a provocat o reală bucurie, pentru că de ceva vreme, m-am cam retras în carapacea mea.
M-am bucurat să o revăd la fel de gingașă și visătoare.
Cât privește viața, am înțeles că trebuie să o iau așa cum este. Cu bune și rele, cu soarta care mi-a pus pecetea pe frunte.
Am înțeles că trebuie să merg mai departe, cât o vrea Dumnezeu... Numai că eu am cam obosit luptând de unul singur... Când ai pe cineva lângă tine, (chiar dacă nu te poate ajuta prea mult), parcă ai pentru cine, ai pentru ce să lupți. Există acel țel care te împinge înainte sau în unele cazuri chiar te salvează.
Câteodată, singurătatea e mai grea decât toate obstacolele pe care le întâlnim.
…“Cu lacrima toamnei în mine/ Din nou sa mă nasc din apus.../ Aș vrea, odată cu tine/ Să mă sting din nou în apus...// Rătăcit în a vieții ninsoare/ Să-mi fii Înger, aproape.../ În inima ta să mă îngroape,/ Rătăcit în a vieții ninsoare” ...
Mihail Tănase