Serile pot fi apasatoare… poti tanji dupa lacrimile seci ce-ti stralucesc uscate pe cristalinul vested al ochilor… poti tanji dupa o clipa de uitare, ori macar dupa somnul izbavitor ce, nici el nu te mai primeste alaturi…esti un corp ce zace in dorinta de imponderabilitate… simti apasarea rece a lamei pe care pielea ta o doreste intuitiv, ca o chemare… e un rasfat ! lama acea rece e un adevarat rasfat al jugularei ce tresare de nerabdare… doar ca nerabdarea se topeste in asteptare… clipele curg cu apasarea greoaie a secundarului nesocotit al ceasului. S-a scurs un minut de la ultima chemare, somnul te prabuseste in asternuturi moi, insa gandurile tale se zbat in abisul unei realitati prea crude si posesive… cum poti scapa oare ? cum poti crede ca ratacesti intr-un cosmar ce e pe cale sa se termine ? esti o suflare organica de deznadejde… o umbra a celui pe care l-ai visat a fi tu ! lama pare sa fie si ea un vis… mana iti tremura timorata pe manerul cutitului in timp ce noaptea pare sa fi venit ascultatoare, la chemarea secundarului ingrat al ceasului… il privesti… surazi trist gandindu-te la conotatiile pe care le avea in trecut… acum il doresti nevazut… doresti doar mangaierea amortita a somnului, uitarea soaptelor trecutului ce iti umezesc genele cu apropierea lor verosimila… iti musti buzele… nici macar ele nu sangereaza, pe cand dintii tai isi jelesc impulsul sinucigas ! aerul iti inunda plamanii cu fasciculele sale iritante, alimentandu-ti cu viata toate amintirile ce iti impresoara mintea, precum o patura de gheata… ti-au degerat pana si ultimele sperante, in drumul lor catre cosul de gunoi… “Dumnezeule, de ce nu existi ? De ce nu imi pot abandona sperantele la picioarele Tale, de ce nu pot sa cad umil in fata Ta, rugandu-te sa-mi calauzesti cum crezi Tu de cuvinta viata… de ce nu cred in Tine, Doamne, cand te doresc atat de mult ? Nu am nevoie de revelatii si de concluzii filosofice… vreau doar o farama din tine ! Vreau doar o farama din iubirea Ta ! Iar Tu… Nici macar nu existi, blestemat sa fii ! ”. Degetele se inclesteaza din nou pe manerul rigid al cutitului. Lama apasa rece ! Lama aceea trebuie sa fie un zeu nemuritor si… rece… in timp ce sangele tau fierbe, in trupul tau este atat de organic inclinat spre moarte… Surazi iar, in timp ce degetele isi pierd hotararea, alunecand, din nou, timorate. Nu e usor sa nu te iubesti ! Toata suferinta isi are originea in aceasta iubire egoista care iti intuneca ratiunea… Viitorul te apasa cu apropierea lui tremuratoare… Telefonul suna intamplator, in viata ta. Viitorul se apropie prea mult. Deschizi ochii si il privesti cu ura, iar apoi arunci telefonul intr-un colt indepartat ! Ai simtit vreodata, apasarea istovitoare a lamei ? Ai trait vreodata fara somn, ratacit in fiecare secunda de anxietate, in vecinatatea unui viitor terifiant ? Ai propus vreodata Destinului un targ, in care i-ai fi oferit toate revelatiile tale, pe un strop de banala credinta si speranta ? Exista-mi, Doamne, si te voi iubi !

Nota : Minute de plumb , 22 august 2005