agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ lasă că data viitoare tu o să fii și mai frumoasă, eu o să fiu mult mai pregătit ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-09-30 | |
Când era furtună, stătea la fereastră și se holba direct în lumina fulgerelor. Mama îl trăgea înapoi, urlând, amenințându-l că va orbi. El își smucea nervos umărul cât căușul palmei și continua să asculte furtuna cu degetele întinse pe geam. Se întreba cum ar fi fost dacă ar fi atins acele gheare de lumină.
— Aici erai, domnule dragă! Miha i-a întrerupt firul gândurilor. Statea la depărtare, dar a strigat cu putere. L-a chemat înăuntru, motivând că piureul de cartofi se va răci și nu va mai fi bun. Ilarion s-a ridicat încet, surâzând către Miha, urmând-o până în sala de mese. Toți ochii erau ațintiți la cămașa udă care i se lipea de corp ca o a doua piele. Se așezase pe un scaun la marginea mesei, mereu cu capul plecat, ușor încruntat. Colegii lui se hlizeau, barfind discret. Bărbatul mesteca deseori cu ochii închiși. Părea că se bucură cu o anumită înțelepciune de fiecare îmbucătură. Această sobrietate a sa era ca un scut împotriva întrebărilor deșarte, precum ,,de ce nu te schimbi de cămașa aia leoarcă?” Soarele ba intra, ba ieșea din nori. În fundal răsunau melodii liniștitoare ca o maree caldută, care contrastau cu pofta paradoxală de viață a bătrânilor. — Veniți cu mine, spuse o domnișoară blondă care se uita la Ilarion. — S-a întâmplat ceva? — Nu ați terminat de mâncat? — Ba da. Asistenta îi făcu semn să iasă el primul din sala de mese. Mergea agale pe holul lung, simțindu-se ca un personaj dintr-un roman tragic. — Trebuie să vă fac o perfuzie cu vitamine… Cineva de aici mi-a spus că nu arătați bine, spuse asistenta cu întârziere. Ar trebui să vă schimbați și cămașa. Din felul în care pronunța cuvintele, părea că zâmbește blajin. Ilarion se opri în loc. — Dar pe mine m-ați întrebat dacă am nevoie? Sau dacă doresc… încerca să abordeze situația cu seriozitatea specifică, fără să pară malițios. — De fapt, vitaminele sunt bune pentru oricine. În mod special pentru oamenii în vârstă, care adesea tind să piardă putere. O să aveți mai multă energie pentru activitățile din cămin. — Eu sunt în vârstă, domnișoară? o privea ușor amuzat, puțin ironic. Femeia stătea cu spatele la el, cu mâinile adâncite în chiuvetă. Se auzeau sunetele mănușilor sterile, perfect albe, mulându-se pe două palme translucide și subțiri. — Da, domnule. Și eu sunt în vârstă, culmea. Și-a întors capul, zâmbind calm. Toată lumea de aici este, și oamenii de pe stradă… Și copiii noștri, mici sau mari… În acel timp, își potrivea furtunul și fluturașul, memorând pașii pe care trebuie să îi facă pentru montarea perfuziei lui Ilarion. Continua să vorbească: — Pentru că suntem vii, trăim și îmbătrânim în fiecare secundă. Suntem în vârstă, din fericire, accentuase ea ultimele două cuvinte. Ilarion se luminase atunci. I-a plăcut răspunsul asistentei calme. A afirmat cu un gest apăsat, plecând capul într-o parte. Era între perne, cu spatele lipit de spătarul de lemn al patului. Femeia îi verificase tensiunea și temperatura mai întâi. Singura care urma protocolul așa cum prevedea legea. — Perfect! — … Bărbatul nu schiță o bucurie anume pentru faptul că pare sănătos. O privea pe această făptură care stătea așa de aproape de el, pe marginea patului. Buzele ei sclipeau într-o lumină roșiatică, cu naturalețea unei tinere care avea nu mai mult de douăzeci de ani. Dar era mai matură. A aruncat o privire către chiuvetă, să vadă dacă și-a lăsat vreo verighetă acolo. Nu era căsătorită. Gâtul ei lung și pudrat arăta ca un trup separat, zvelt; și-o închipuia balerină. În următoarea secundă părea o reverie, ca un portret pictat în stilul lui Modigliani. Ilarion tremura ușor de frig. Mâinile sale erau reci ca două morminte. Asistenta i-a găsit rapid zona de puncție. Avea venele pronunțate, de om muncit. Deși nu prestase muncă fizică niciodată. I-a luat antebrațul cu delicatețe, montându-i precis fluturașul. Se lăsa anesteziat de durerea surdă a acului gros care intra în el încet ca o respirație. S-a gândit că e mulțumit că n-a fost ajutat de cealaltă femeie — o angajată mai bătrână și tipicară. Nimic nu părea să îi convină. Brusc, părea înduioșat de prezența acestei tinere. — Gata? E bine? — îl întrebă ea. Ilarion dădu din cap a mulțumire, făcând vag un gest cu mâinile apropiate. — Nu mișcați brațul, vă rog. — Știți…? — Ce anume? — Semănați cu cineva din trecutul meu. Îmi amintiți… Asistenta aștepta ca bărbatul să termine fraza. Făcuse ochii mici, exprimând că avea toată atenția ei. Văzând că întârzie un răspuns coerent, domnișoara s-a depărtat, strângând hârtiile și bucățile de vată pătată de sânge. Le-a aruncat într-un coș de gunoi galben, la fel și mănușile. S-a dus la chiuvetă și s-a spălat pe mâini. Ilarion dădea impresia unui moment de confuzie, specific bătrânilor. Dar nu era deloc confuz. Auzea în cap un sunet straniu de vioară, de parcă asculta radio-ul vechi al familiei. Se lupta cu amintirea primului sărut de la grădiniță, cu o fetiță blondă, frumoasă ca o păpușă rusească. Obrajii ei roz pudrat plesneau de fermitate și inocență. Ochii erau mari, verzi, de parcă ar fi vrut să cuprindă pădurile sălbatice. Vedea în gând buzele micuțe și roșii cum se apropie de fruntea lui și îl presa același sentiment teribil ca la început - era blocat. Nu știa cum să răspundă. Se închidea mai mult în el, deși ar fi vrut să o îmbrățișeze. Copila râde și face înconjurul lui de mai multe ori, ca o mașinuță electrică. Până la urmă, s-a izbit în el cu mare dragoste. Atunci a cuprins-o și a simțit catifeaua moale a rochiei roșii; își simțea mâinile mici cum îi căutau cu drag obrajii. Memoria era ca o gheară. Ar fi vrut să se desprindă, dar nu putea. Asistenta ghicea un mic tumult în pieptul său. În cameră, lumina devenea gri-albăstruie. Dar rămăsese să-l privească, poate își amintea ce voia să zică. El a privit-o încă o dată, întrebând-o: — Dumneavoastră ați purtat rochițe roșii în copilărie? Femeia a privit undeva spre tavan, mirată de ciudățenia curiozității lui Ilarion. — Da… Cred… Sigur! Vă e dor de copilărie? Ilarion scoase un „hm” melancolic, nehotărât. A lăsat tăcerea să se prelungească. — Nu știu exact. Se simte de parcă o port în mine mereu și o accesez ca pe un fișier din arhiva minții mele. — Sună foarte precis tot procesul, chicoti politicos asistenta. — De fapt, nu e. Mi-aș fi dorit să fie, să nu mă bântuie așa de des. — De ce spuneți că vă bântuie? Nu e ceva plăcut? — Nu știu… În acel moment, bărbatul simți un sărut cald pe frunte. Închidea ochii, apăsându-și pleoapele grele. Pielea îi devenea mai netedă în locul unde fusese sărutat. Deodată, se simțea ușor ca o pană de porumbel. Ochii erau limpezi și expresivi. Își atingea brațele și păreau fine ca mătasea. De o parte și de alta a obrajilor cu pomeții plini simțea cum îi cresc pletele lungi de tânăr adolescent retras, nostalgic. Vedea în fața ochilor, cu claritate, fiecare detaliu din tapiseria maronie a patului unde se găseau toate cărțile lui de poezie. Celan, Adrian Păunescu, Petre Fati, Nina Cassian, Marta Petreu, Gabriela Negreanu. În loc de semne de carte, punea frunze. Întinerea și gândurile negre îi descreșteau. Era mai pur; mai instinctual. Pentru o clipă, era viril și știa că iubirea se poate simți la infinit, fără durere. Și-a dat seama în nu se știe cât timp că nu îl sărutase atunci fetița cu rochiță roșie. Nici asistenta. Femeia doar se aplecase pentru a-i șopti să se întindă pentru puțină odihnă. Va reveni să ia punga perfuziei după jumătate de oră.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate